
Povestea mea începe în momentul în care la 28 de ani, m-am apucat de Facultatea de Psihologie din cadrul Universității Transilvania din Brașov, etapa trezirii mele ca om, ca spirit.
Ulterior, am urmat cursurile de dezvoltare personala Practicioner NLP, Master NLP și Coach NLP, din cadrul Institutului Kutchera din Austria. Pot spune că ele mi-au schimbat viața. De la femeia timidă, am trecut la femeia încrezătoare în forțele proprii și mult mai curajoasă, asta după ce am urcat pentru prima dată pe scenă și am cântat, pentru a mă împrieteni cu teama de a cânta în public și a-mi tempera timiditatea.
O părticică din povestea vieții mele
Așa am început și eu transformarea vieții mele, începând cu Facultatea de Psihologie și Științele Educației în 2013, din cadrul Universității Transilvania din Brașov.
Ulterior în ultimul an de facultate m-am înscris la cursurile de NLP și îmi amintesc și acum prima zi de curs. Aveam emoții mari, nu îmi găseam cuvintele și eram nerăbdătoare să încep.
Îmi aduc aminte că toate zilele am făcut naveta Sinaia – Brașov, Brașov Sinaia și pentru mine a fost începutul evoluției mele că minte, trup și spirit.
Au urmat alte module transformatoare în care am învățat ce este iertarea, acceptarea, prietenia, iubirea necondiționată și recunoștință. Modulele outdoor (în special cel de constelații familiale) au fost pentru mine vindecătoare.
Au trecut 4 ani de NLP în care am avut parte de lecții de viață și de transformări profunde. Sunt recunoscătoare tuturor persoanelor care au pus o cărămidă la temelia casei sufletului meu.
Prin intermediul NLP-ului am reușit să mă desprind de cuibul părintesc și să mă mut în București, mi-am schimbat joburi în care nu mă mai regăseam și am renunțat la relații toxice, care mă blocau în propria mea evoluție.
De asemenea, prin intermediul tehnicilor NLP am vindecat relația cu părinții mei, cu bunicii, cu strămoșii mei, am luat decizii benefice pentru mine și pentru ceilalți, am învățat să mă iubesc și să mă apreciez și mai mult (am lucrat cu mine pentru a-mi creste stima de sine), mi-am recăpătat încrederea în sine (am cântat pentru prima dată pe scenă la un Festival de Muzica de la Brașov), mi-am redescoperit feminitatea, am început să îmi dozez timpul cât mai eficient, mi-am reactivat resursele interioare, am practicat recunoștința, am învățat să îmi recunosc mai ușor emoțiile și să mi le gestionez corespunzător, să nu mai controlez lucrurile, să trăiesc clipa, să mă las ghidată de intuiție, am învățat să ies treptat din rolul de salvator și de victimă și să mă relaxez practicând transele învățate în modulele NLP.
A fost nevoie pas cu pas și ore intense de lucru cu mine pentru a-mi accepta copilăria, părinții și pentru a-mi afla misiunea personală.
Am înțeles ceva din acești ani: că dacă nu iți accepți rănile emoționale și nu lucrezi cu tine, lecțiile ți se repeta la nesfârșit gen „copy-paste” și că legea atracției funcționează întotdeauna, tot ceea ce gândești și ceea ce ai în interiorul tău atragi în viață ta.
De asemenea, am avut curajul să mă înscriu la Asociația de Psihologie și Psihoterapia Familiei pentru a deveni psihoterapeut de familie și cuplu. Am făcut mai multe cursuri de dezvoltare personală, am avut curajul să fac workshopuri cu diverse tematici psihologice, am organizat tabere de dezvoltare personală unde eu am activat că și psihoterapeut; și unde eu am inspirat pe ceilați cu propria mea poveste de viață.
Pentru mine aceste etape de viață m-au ajutat să devin femeia care sunt azi: încrezătoare în forțele proprii, de succes, vindecată emoțional în proporție cât mai mare, puternică, feminină, sensibilă, iubitoare și echilibrată.
Mi-am acceptat al doilea prenume și anume Elena care nu îmi plăcea, dar am realizat că are legătură cu feminitatea și cu personalitatea mea.
Am reușit să gestionez conflictele în toate relațiile mele: la job, de prietenie și în cuplu. Am studiat cărți care m-au „trezit din somnul profund”, am participat la cursuri de dezvoltare personală, am fost deshisă să fac terapie individuală, lăsându-mă ghidată în evoluția mea.
Mă regăsesc în profesia de terapeut, deoarece în momentul în care dai drumul la control și îl lași pe Dumnezeu să preia frâiele, totul devine simplu, decurge de la sine și în viața ta se întâmplă miracole.
Ador să lucrez cu copiii (practica mi-am desfășurat-o în școli) și cu adulții. Copiii sunt cele mai minunate ființe, care îți mențin viu copilul interior și te învață ce este iubirea necondiționată, ei sunt “cititori de suflete”, cum îmi place mie să le spun.
Pasiunea mea pentru astrologie începe în momentul când mi-am făcut prima dată o astrogramă.
La momentul respectiv, în harta mea erau niște aspecte mai tensionate care mi-au activat puternic frica de moarte. A fost o etapă de moarte și renaștere pentru mine, fapt care m-a determinat să mă apuc să studiez astrologia. Această știință ezoterică pentru mine este doza de energie și bucurie din fiecare zi.
Ce este o astrogramă? Este GPS-ul tău de când te-ai născut, iar tu ești șoferul vieții tale, îți conduci mașina prin intermediul astrogramei, care ți se schimbă de-a lungul existenței tale în funcție de experiențele trăite și lecțiile învățate.
“Zâmbetul este fizionomia îngerilor împrumutată oamenilor!”
Sanda Tulics